Scrisoare pentru Mosu’

Mai e atat de putin.. Probabil ca deja ai plecat. Pana si eu recunosc ca e tarziu. Dar poate imi faci o bucurie ca de asta esti Mosu’ si imi indeplinesti si mie o dorinta. Mosule fii bun si darnic, asa cum doar tu poti fii si rogu-te pleaca-ti urechea si la scrisoarea mea.
Vreau si eu ceva. Nu stiu cat de cuminte am fost, dar pana la urma sunt si eu copil si imi doresc ceva cu sufletul curat. Poate ai sa zici ca-s egoist si rau dar imi doresc din toata inima. Nu vreau nici ponei, nici trenulete, nici masini si nici vile. Eu vreau… vreau..
Vreau te rog sa-mi aduci un pic mai multa putere sa inving greutatile, un pic mai multa minte sa invat mai usor din greseli, un pic mai multa speranta sa nu ma dau batut atat de usor si.. bine, mult, foarte mult bine, celor apropiati, pe care vreau sa-i vad fericiti. Iar daca va fi sa nu mi le poti da mie, da-le celor din jurul meu.
Iar ei.. da-i un cer senin si puterea de a zambi. Ia-le pe ale mele de tot. Si cer si zambet, si da-le ei. Iar mie.. mie da-mi o parte din povara ce-o poarta.
Atat te rog..
Si restul, vor veni de la sine.

Am sa te astept Mosule

pompa 3

Deschid ochii..
Si alarma ceasului inca suna. Si era atat de bine in asterunturi. Dar, daca a sunat chitaitoarea aia electrica trebuie sa ma trezesc. Doar eu am pus-o sa sune nu? Si anevoie pasesc pe covor clatinandu-ma inca din betia somnului. Apas butonul. Apoi pornesc spre baie; ma uit chioras la dus. Il pornesc… apa tasneste intr-un suvoi vesel.. dar e atat de uda.. Intr-o clipa de nebunie suprema intru in dus. Si acolo picaturile ma biciuie cu suierat sec. Baia se abureste si ma pierd in miros de gel de dus si pasta de dinti.
Pasesc afara din dus si toata casa miroase atat de bine. Imbiat de aroma imi pun o cana de cafea. Nu stiu despre voi dar asta e una din micile bucurii ale vietii, pentru mine. Acum, cu canoaca sub nas sunt gata sa incep o noua zi. Arunc cu coada ochiului o privire furisa spre camasi. Ma asteapta tacute si cuminti. Trebuie sa o pregatesc pe cea de azi. Mai intarzii un pic, si rezemat de perete ma uit pe geam. Vad cum se anima strada, cum incepe agitatia, cum toti isi incep programul.
Suna telefonul. Hmm.. lasa sa sune. Daca mai are nevoie mai suna o data. Mai iau o gura de cafea. Ma bine-dispune atat de mult. Ma opresc in fata oglinzii… ciufulit si neras de o zi.. Si imi zambesc, macar atat imi sunt dator, un zambet mie. Si suna iar.. alt apelant.. Si.. va suna si de data asta. Gata aleg camasa pentru azi. O aleg pe cea albastra. Sa mearga cu ochii mei cei ne-albastri. Si bazaie reminderu’ la porcaria aia mica. Aaaahhh.. Bucuresti.. negociere, contract.. aah. Nu e buna camasa albastra, trebuie una mai teapana. Sa fie cea crem cu butoni atunci. Da, da, ea este aleasa. Bun, am rezolvat si asta.
10 minute mai tarziu sunt gata. Chei la masina.. laptop.. mobilul.. care suna iar.. Cobor. Vecinu ciumpalac, cu firma si cu servici pleaca la job. Micul inteprinzator saluta cordial si incearca sa-mi trimita o privire calda de sub cearcane. Oare asa sunt si eu din exterior? Un corporatist rutinat cu cearcane si masina in leasing? Un “din ala” care traieste pentru leasing si pentru programu prima casa? Auzi, stii ce?! Deschid portbagajul si arunc totul de-a valma acolo.
Scot telefonul.. Alo Mihai, ma ajuti un pic te rog? Nu ma simt bine, si am o porgamare la medic. Da, da.. asta e motivul pentru care nu am raspuns la telefon in week-end. Ai program incarcat azi? Poti sa ma suplinesti si pe mine? Mersi, mersi mult, raman dator.. Si vezi ca e si contractul la Bucuresti.. Da da.. Mersi o sa am grija si mersri de urari. Spor!
O sa ma ierti ca fac asta dar trebuie.. Si pornesc masina. Scot cd-ul cu melodii de drum si ma opresc la benzinarie.. Pompa 3 va rog. Si cand ies din benzinarie.. ma uit la toti.. agitati si nervosi, ocupati si incruntati. Stau la coada sa intre in oras. Si eu ii las pe toti sa treaca, sa se grabeasca spre rutina lor. Eu.. eu, ma indrept spre nicaieri.. am o banda libera si un rezervor plin. Am toata lumea la picioare si tot timpul din lume. Eu.. ma duc in directia opusa lor. Ma duc spre libertate cu universul de partea mea.. asta va urez si voua la inceput de saptamana..
Cius.

ascuns dupa perdele..

Mi-e dor..
Mi-e dor de mare. Nu stiu ce m-a apucat, dar asta simt. Eu.. eu sunt omul muntelui, cel care se topeste pe carari de creasta, unde cerul intalneste pamantul, unde timpul bate dupa alta masura, unde totul e altfel, e mai pur si mai curat. Dar marea.. marea mereu a fost ceva de neinteles pentru mine. Ceva ce trebuie cucerit, ceva ce trebuie sa te accepte, sa te lase sa o intelegi, ceva fara de care ai fi uscat si pustiu.
Si acum.. sa va spun un secret. Sunt gelos. Ba nu, sunt invidios. Ba nu, nu sunt. Sunt.. inciudat.. Nici asta nu ma descrie. Reformulez.. mi-as dori sa stau la mare. Sa o vad mereu, in toate anotimpurile, in toate culorile, vara intesata de toti si toate; iarna dezolanta in linistea ei, lasata sa fie ea, rece, distanta, superioara.
Pe mine ma bine-dispun draperiile, perdelele, camerelor de la mare. Ce fetis ciudat am.. Si cu toate astea, asa e. Mi se pare atat de intim sa te furisezi in spatele lor. Si peste tot unde am stat, au culori calde pastelate, si in soarele puternic de amiaza te imbie la relaxare, la meditatie. Pentru mine sunt poarta spre alt univers. Si cand vrei sa evadezi te strecori langa geam si arunci o privire afara. Si vezi toata agitatia si multimea si zgomotul si zambesti. Lasi draperia si esti iar in lumea ta. Ce ciudat; ceva atat de subtire imi confera un sentiment atat de puternic de protectie.
Ma uit in jur.. fereastra usa, patul cele doua noptiere, televizorul suspendat si fotoliile. A da.. si perdelele. Oare la cate discutii au asistat? La cate ore de pasiune nebuna de saruturi patimase si-au adus aportul protejand pe alesii lui Cupid de ochii iscoditori? La cate promisiuni desarte si certuri din nimic au fost martore? Si acum, eu stau aici si le analizez. Ce om ciudat.. sa vii la mare si sa analizezi perdele. Si totusi, marea nu e doar distractie, marea e ca un cant de sirena, te cheama te vrajeste te pacaleste, mereu promitandu-ti ceva si apoi intrecandu-se pe sine. Nu mereu. Dar o face.
Si miroase atat de bine.. si suna incredibil. Si a pescarusi, si a valuri, si a agitatie, si a mine. Caci si eu sunt acolo.. un om al muntelui, cu pasii rataciti in nisip, si stersi de valuri sarate.. un om ce se furiseaza in alte lumi, ascuns dupa perdele..

lenesa dupa-amiaza

Lumina dupa-amiezii, franta de ramurile si crengile din fata geamului intra in camera.. se joaca pe pereti, face curbe, linii frante si unghiuri ciudate. Se aude ticaitul ceasului din celalat colt al camerei.
Ma uit la culoarea calda data de lumina peretilor.. ma surprind gandindu-ma la copilarie.. la divanul bunicii, la privirea ei calda. Imi aduc aminte de nucul mare din spatele casei, de orezul cu lapte pe care-l mancam de pe frunzele lui cand era sarbatoare. Imi aduc aminte dupa-amiezile lenese de vara cand ma aruncam in capitele cu fan si priveam cerul, si norii, si auzeam iarba cum creste.
Pe covor apare Costinache de demult, Costinache care avea tot timpul coatele julite si tricoul patat de dude sau de cirese.. Costinache care colora pe burta cu picioarele in sus si plescaia cu pofta la un mar. Ma uit acum la mine.. intins pe canapea.. om mare.. Si.. As vrea inapoi atunci, cand erau toate altfel, parintii mai puternici, adevarati zei pentru mine, prietenii mai multi si mai buni, dorintele mai mari dar mai usor de implinit. Nu regret ce sunt, ce am ajuns, doar ca.. nu stiu.. Au trecut niste ani prin mine, pe langa mine, am dat cu piciorul unor ocazii altele le-am fructificat, am cunoscut oameni, am invatat. Si astea pentru ce? Ca sa-mi doresc iar copilaria si dupa-amiezele lenese. Sa-mi aduc aminte de vremurile cand un zambet nu costa nimic, cand nu trebuia sa-mi aduc aminte sa zambesc.
Si acum.. acum am ce are un om mare.. nimicuri si regrete.. Cand eram copil aveam totul.. lumea, universul, visarea si speranta. Mi-am promis de multe ori ca am sa redevin Costinache mic, dar nu mi-a iesit mereu. N-are rost sa-mi promit inca o data. Dar stiu acum ca-mi doresc cu ardoare ce aveam atunci. Ascult iar in jur.. credincios zeului cronos ceasul masoara cararea timpului.. Crud si sec.. Doar ce vine.. Ce-a fost nu mai poate..
Si trec spre viitor intins pe canapea, visand la trecut.. poate ca ar trebui sa trec de la trecut visand la viitor, cum faceam cand eram mic. Era alta magie atunci, alt farmec, atatea taine de cucerit, atatea lucruri de aflat.. Era mai frumos sa te intrebi de ce si marea si cerul sunt albastre si sa iti imaginezi raspunsul. Acum stii concret chimic si biologic de ce..
Asta e dupa-amiaza mea, dupa amiaza in care iar sunt pe covor, intins pe burta si plescai cu pofta dintr-o guma, si colorez, si.. ma gandesc cum sa o rog pe mama sa-mi dea bani sa-mi repar lantul la bicicleta.. asta e viata, astea-s bucuriile, asta sunt eu.. ba nu asta am fost..

o pauza.. la pauza

Am zis ca revin n-am revenit acum.. am cedat.. Nu mai pot.. Vreau sa scriu. Nu e timpul si n-am scriitura, dar trebuie.

Ora 1 noaptea, lucram. In dreapta mea alta tastatura alt pacanit de taste. Un oftat.. vine si al meu in secunda doi. Schimb de priviri. Mihai casca si iar isi pune ochii in monitor.. Eu mi-as pune obrazu pe tastatura. Nu mai pot, nu mai vreau, nu ma mai intereseaza. Nu mai conteaza. Nu, si gata. Batai in usa. La ora 1?!? Deschide Mihai. Cezar da buzna in camera.
- Ba.. .am o idee! Hai la mare!
- Esti nebun, n-am terminat lucru.
- Nu ,ca ne intarziem termenul de predare..
- Ba, hai la mare! Atat va zic.
Dupa 5 minute care au durat 5 ore eram hotarati.. plecam la mare! Inca 2 ore de supliciu si mergem sa dormim sa dusuim si sa zambim.
Rasarit de soare pe drum, autostrada, muzica, glume si dupa 3 ore.. briza de mare.
Am mirosit marea iar.. si am simtit zgomotul de valuri.. mi-am ingropat mana-n nisip si l-am simtit cald si primitor.. valurile m-au gandilat la glezne si scoicile-mi zambeau. Am stat si am facut ceva ce am uitat sa fac. M-am uitat la cer.. am urmarit unde se imbina doua universuri undeva spre inifint.. cerul si marea. Am evadat din lumea mea si am ajuns de-acolo de unde am plecat, unde trebuie sa fim toti. Unde zambesti si te bucuri, ca poti vedea, ca poti simti, ca auzi si gusti libertatea, fericirea si absolutul. S-au scurs si griji si termene limita, si nervi.. a disparut pana si oftatul. Mi-as dori sa pot sa am asa ceva in fiecare zi.. Am invatat sa pretuiesc fericirea si ea a simtit.. a venit la mine.. M-a inundat si m-a facut sa fiu copilul ei.. Iar eu.. Eu v-o dau voua.. Cand voi zambiti zambesc si eu. Sa fiti iubiti, o meritati!
Cius

ps: asta e pentru voi doi.. mai e un pic.

Agent Bujie

Tup tup si pac pac…
guess who’s back.. trebuia sa o fac mai devreme dar n-am avut curaj. Am sa povestesc alta data de ce, de ce nu, de ce da si tot ce tine de subiectul asta. Pana una alta o povestioara mica asa sa ne intram in mana.
Impreuna cu niste prieteni colindam drumurile tarii; mai precis noi astia de provincie am venit la capetala. Si cand sa ne reintoarcem in coltisorul nostru de rai, la intrare in “deneu” politia. Se aproprie de axul drumului zgarabetele si ridica manuta lui cu baston reflectorizant cu tot, pupe tata pe el. Soferul mai irascibil de fel in seara aia scoate un: “extraordinar” cu patos. Oprim. Vine bratul legii in persoana si se prezinta: “Agent Bujie, actele la control va rog. Acesta este un microfiltru.” Amicul meu, bine-nteles, cauta buletin, talon, carnet ce se da cand se cere. Si intinde mana cu ele pe geam spre agent. Dar in ultima clipa se razgandeste si trage mana inauntru. Politistu face ochii mari si cu gatu rupt mai sa intre in masina peste noi dupa acte. Jumate bagat peste volan, realizeaza situatia, tuseste si se retrage. Din senin, dupa scena asta vine si motivul retragerii temporare a mainii: nu va suparati.. ce e ala un microfiltru?! Si raspunsul celui ce lucreaza pentru paza si siguranta noastra: “un filtru.. da’ mai mic“.
Nu e minunat? Nu e tara asta fabuloasa?! Sa fiti iubiti!

un mic sisif

Pana scartie pe hartia ingalbenita.
In mica odaie saracaciosa, miroase a ars, iar umbrele lumanarii isi joaca dansul lor nebun pe pereti. E aplecat deasupra caietului. Si copiaza grijuliu dintr-o carte lucruri de neinteles pentru altii. Sta cu capul aplecat sa-i fie scrisul frumos si e concentrat la fiecare buchie. Mereu cand deschide cartea e certat de ceilalti si ocarat. Ii repeta constant ca mai mult decat un cioban nu va fi niciodata. Dar el in sufletul lui stie ca nu e asa. Stie ca poate mai mult, stie ca isi doreste indeajuns de mult sa reuseasca. Se gandeste la domnul acela bine cu joben si baston pe care l-a vazut. I se parea din alta lume. Mirosea frumos, era curat. A inteles ca era avocat. Ce-o fi insemnand si aia?! Nu conteaza, cu siguranta e ceva important, pentru ca toti alergau in jurul lui sa-i satisfaca dorintele si-l ascultau cu luare aminte. Chiar si parintii lui…
E lumina afara. Cocosul canta. Primeste o palma peste capul ciufulit.
- Scoala-te! Nu stii decat sa dormi, afurisitule. Cata treaba e de facut si tu dormi!
Se uita buimac in jur. Isi vede sora mai mare cum se uita urat la el. Isi inchide cartea si caietul si le pune cu grija in ghiozdan. Iese afara si primeste in mana o coasa. Pleaca la fan. E prea mare coasa pentru trupul lui mic si firav, dar stie ca nu are de ales. Si pleaca sa-si ajute familia. Chiar daca se poarta urat, el ii iubeste. Este tot ce are, tot ce stie ca ii este aproape, si tot ce va avea vrodata. Motivul pentru care lupta sunt ei.
Iar cand ziua va fi fost incheiata maine noapte o va lua de la capat. Va incerca iar sa scrie si sa citeasca, iar va simti povara ce-o are pe umerii lui de copil si va adormi plangand. Dimineata toata munca lui va fi patata cu lacrimi si nu se va intelege nimic. Si o va lua de la capat. Iar si iar.. Ca un mic sisif.
Cius!

vrem ce n-avem

Azi a fost o zi.. de aproape vara. Mi-a placut si caldura si animatia si faptul ca a ramas geaca in masina. A fost asa ..flu flu. Dar, ca e si un dar. Totodata m-a furat gandul si la ce va fi.
Deja simtem mirosul asfalt incins, bucuria comerciantilor de inghetata si de sucuri, retraiam senzatia de spaima ca talpile adidasilor facuti pe vapor se vor lipi de asfalt. Trece o tipa pe langa mine. Deja vara toti distrusii cu ochelari di en gi la ochi sau harmani sau mai stiu eu ce firma de vapor se uita dupa ea. O fluiera, o pasaie. Ea saraca are nevoie de confirmarea ca e femeie fatala si merge lasciv imbracata sumar. Si tot cu senzatiile astea imi revin in nas si miresmele de vara. Toata bucuriile intalnite in orice mijloc de transport in comun, bucuriile celor care inca nu au aflat ca apa e uda. Surprizele venite din partea “femeilor fatale” care inca n-au aflat ca e mai usor sa atragi cu un miros placut decat cu un decolteu generos. Si dorinta aia nebuna sa vina seara, sa se racoreasca, sa poti sa te odihnesti sa iti intrii in ritm. Micile excursii la mare, banii care dispar din buzunare pe gratare si pe prostii, dorinta de a mai trai o vara intens.. Deja vreau sa vina toamna.. si inca nici nu a venit vara..
Ce om ciudat.. niciodata multumit
Cius

cutica bleg

Deschide ochii, se uita in jur. E cam frig, se cuibareste mai bine si adoarme la loc. Se aud voci de oameni, zgmot, masini. Pe fundal latra niste caini. Deschide un ochi, misca capul incet dar nu vede nimic. Il inchide la loc, dar isi incordeaza auzul. Nimic deosebit. Se aude un fluierat de tren. Se sperie. Sare in picioare.. Gata, a inceput ziua. Trebuie sa se dezmorteasca. Mama ce frig e.
O masa de oameni inunda peronul garii, si el face slalom printre ei. Vine unu mai incet spre el. Ce urat pute. Pleaca. Altul ii apare in cale: “mars javra”. Un pui mic de om se aseaza pe vine si-l cheama la el. E curios. Se duce. Cu toata increderea. Si copilul il maingaie intai sfios pe cap. Da din coada. Apoi puiu’ de om il ia de gat si il strange cu toata puterea din trupul lui mic. Ii simte caldura. Si-ar da si coada pentru o viata langa copil. Il vad parintii si tipa la el. Opa.. tre sa o intinda ca altfel iar ia bataie.
Mai incolo unu cu ceva pe cap, sprijinit de un stalp baga ceva in gura dintr-o punga. Ce-o manca? O fi bun? Ii e si lui cam foame. Lunganul il vede. Ii zambeste complice si ii arunca si lui din punga ceva-ul ala. Miroase.. mmm miroase bine. Il ia intre dinti si crantane. Dulce.. gustos, tine de foame. Ar mai vrea.. Va mai primi. Ii da lunganul. Una. Si inca una. Si inca una. Ce bune sunt! Hei.. ce face?! Se apleaca la nivelul lui. Nu mai da din coada. Ce o vrea?. Ii intinde mana cu chestiile gustoase. Se uita la el. Lunganul il imbie. Si daca o fi sa-l bata, macar are ceva in burta. Si sfios le ia. Lunganul ii zice “cutica bleg” si-l mangaie. Ce bucuros e ca nu l-a lovit. Dar s-au terminat chestiile de mancat. Unu vrea sa ia ceva din bagaju’ lunganului. E ala care-l bate. Nu-l suporta, il latra. Lunganu-l vede pe aurolac si ii baga un sut in fund. Aurolacu injura si pleaca. “Bravo cutica. Esti curajos. Ti-ai meritat mancarea!” Ce-o fi zis?! Nu mai conteaza, privirea aia calda a contat mult.
Pleca mai departe. Dupa o cladire un dulau ii sare direct la gat. Il doare, Schelalaie, il musca pe animalul care s-a bazat mult pe superioritatea fizica si nu s-a aparat. Il smotoceste si apoi simte ca o sa fie doborat. Fuge. Ajunge langa o masina. Un nene care l-a dus la doctor cand a fost bolnav il cheama la el. “Grivei, hai la tati”. Si vine. Complice ii scoate dintr-o hartie 2 oase. Oau, inca o masa. Ce zi pe cinste. De-ar fi toate la fel.
El e cutica dintr-o gara. Multi il vad, putini il stiu, aproape nimeni nu si-l aduce aminte. Dar cand vii sau pleci, el e acolo. Te intampina sau iti face cu coada in semn de drum bun. Te asteapta in gara lui.. mica.
Cius.

nu se vede?!

Mergeam in pas grabit spre gara sa imi iau bilet. Trop. Trop. Trop. Aproape de usa un el si o ea. Fumau. Cum o tigare nu merge bine decat cu suc, ea ia sticla si se adapa. Apoi, cu maini suave si delicate aseaza sticla pe bagaj. Pentru ca nu era stabil bagaju’ pica. Buf. Sticla si ea. Buf. Si apoi in picioarele mele. Trop. Trop. Jbeng. Ma opresc sa iau sticla ca sa nu fiu nesimtit si o dau tipei. Imi zambeste discret. Si dupa asta imi vad in continuare de drum. Trop. Trop. Trop.
- Nu se vede?
Am simtit cum m-a injunghiat o privire de gheata si cum o bucata de cer a picat pe mine. Dar.. opresc, si ca la armata, fac intoarcere pe calcai. Ma uit la dobitocu, imbracat in tricou verde, de poponar, care rostise cuvintele.
- Poftim?!
- Nu se vede?
- Ce sa se vada?
Se uita la bagaj…
Realizez..
- Intreaba pe domnisoara sa vezi ca am trecut la juma’ de metru de tine si ca nu ti-am atins bagajul. Nu a picat din cauza mea. Stie cine trebuie de ce a picat.
- Dar daca vrei sa te ating ca sa pice bagajul ( si imi dau jos rucsacul de pe umar), nici o problema. Se rezolva.
Astept reactie. Dobitocu sta cu capu plecat si nu se uita la mine. Ii ofer un “tampitule” suierat intre dinti si plec in treaba mea.
Imi ieu belet. Mi-e foame. Cam lung drumu. Hai sa bagam nejte sanviciuri d-alea cu trichinela in ele ca sa fie acolo, de rezerva. Ies val vartej din gara. Dobitocu tot acolo. Ma uit la el. Astept o privire de la el. Atat. Mi-o ofera, dar asa pe jumate. Se face ca vede prin mine. Ma-sa. Ma duc sa imi iau senviciurile. Le iau. Ajung in trin. Ca sa nu duhneasca compartimentu a senvis ies pe culoar. Si incep sa molfai la una dintre cele mai scarboase chestii pe care le-am mancat vreodata. Preocupat fiind cu evitarea sosului ce se scurgea din chifla, nu observ pe dobitoc cand vine langa mine. Intr-un final il vad. Ma uit la el, zambesc si imi vad in continuare de masa. El dorea sa treaca. Asteptam sa zica ceva. Orice. Imi doream… Hai ma dobitocule zi ceva. El tacea. La un moment dat ii zic eu:
- Nu se vede?! Ca nu am chef sa ma misc?!
In spate vine tipa, din cauza careia picase bagaju.
- Uitati, isi cere scuze pentru situatia de mai devreme. Stiti a avut niste probleme si e irascibil.
- Domnisoara (m-am uitat la gheare si nu avea verigheta), si eu am probleme, si eu sunt irascibil, dar incerc sa le mentin in niste limite. Acum.. ca imi si reuseste.. asta deja e arta.
Ma dau din dreptul lui. Trece. Trece si ea.
Apoi:
- Vezi ca poate avem destinatie comuna si iti rezerv o surpriza. Esti nesimtit si nu stii sa te porti. Nici macar nu esti in stare sa-ti ceri TU scuze. Dar totul se rezolva.
M-am uitat concentrat sa vad in ce compartiment intra. Tipa se uita cu coada ochiului panicata. Dobitocu a intrat si n-a mai iesit de acolo.

THE END
Dobitocule, daca iti mai ofera vreodata viata nenorocu sa imi iesi in cale, iti promit eu ca te desfigurez. Ca esti un bou si un cretin, un infumurat si un distrus. Imi pare rau ca nu te-am crosetat atunci. Sper sa apuci sa citesti asta.
Acum sa revenim la cele frumoase.. a inceput inca o saptamana. Sa fie plina de impliniri.
Cius!